Publicat: 12 Mai 2017

Un nou succes al Institutului Național de Metrologie

Un nou succes al Institutului Național de Metrologie

   In perioada 10-12 mai curent, în orașul Madrid, Spania a avut loc ședința a 33-a a Comitetului Organizației Europene de Cooperare în Metrologie Legală (WELMEC).

   La ședință au fost discutate: activitatea grupurilor de lucru, pentru anul 2016 din cadrul WELMEC, obiectivele trasate pentru anul 2017 și alegerea noului președinte WELMEC.

   La această ședință, Institutul Național de Metrologie a fost invitat să participe, în calitate de observator, în urma solicitării adresate către secretariatul WELMEC în anul 2016, de examinare a posibilității aderării INM din Republica Moldova, în calitate de membru asociat. La această ședință, INM a fost reprezentat de: Anatolie Melenciuc – director INM și Alexandra Crudu – manager calitate.

   În cadrul ședinței, membrii deplini și membrii asociați ai WELMEC au votat pentru aderarea INM la această organizație, în Calitate de membru asociat.

   Pentru INM, acest pas este unul foarte important, în contextul aspirației europene a RM, pentru consolidarea încrederii în funcționalitatea infrastructurii naționale. Acceptarea INM este o dovadă de recunoaștere a rezultatelor obținute în ultimii ani de către colectivul INM, un pas important spre recunoașterea internațională.

   INM a fost susținut, în special, de reprezentanții din Bosnia și Herțegovina și în acest context s-a examinat inițierea perfectării unui Memorandum de Colaborare între INM și Institutul de Metrologie din Bosnia (IMBIH), reprezentat de Zijad Dzemic - director.

   La finalul ședinței a fost votat noul candidat în funcție de președinte al WELMEC, pentru următorii 3 ani, Gregor Dudle de la METAS, Elveția.