Publicat: 19 Mai 2017

Aderarea INM la Organizația Europeană de Metrologie - EURAMET

Aderarea INM la Organizația Europeană de Metrologie - EURAMET

În perioada 15-18 mai curent, în orașul Madrid, Spania a avut loc ședința a 11-a a Adunării Generale a Organizației Europene de Metrologie - EURAMET. Tot în această perioadă EURAMET a împlinit 30 ani de activitate și colaborare în domeniul metrologiei.

La ședință au fost discutate:

  • activitățile comitetelor tehnice;
  • programele de cercetare inițiate EMPR și EMPIR;
  • alegerea noilor membri ai consiliului director de administrare EURAMET;
  • alegerea noului președinte pentru următorii 3 ani de activitate.
  • ș.a.

În contextul discuțiilor anterioare cu secretariatul EURAMET, INM – Moldova a fost acceptată în calitate de membru asociat al acestei organizații. De către delegații INM a fost prezentat Sistemul de Metrologie din RM, tendințele de dezvoltare în cadrul european și intenția de participare la comitetele tehnice din cadrul organizației.

Pentru INM acest pas este unul foarte important in contextul aspirației europene a RM, pentru consolidarea încrederii in funcționalitatea infrastructurii naționale. Acceptarea INM este o dovada de recunoaștere a rezultatelor, obținute in ultimii ani de colectivul INM, un pas important spre recunoașterea INM în cadrul european.