Published: 04 August 2026

Curs Regional de Instruire privind implementarea cerințelor standardului ISO/IEC 17025:2017

Curs Regional de Instruire privind implementarea cerințelor standardului ISO/IEC 17025:2017

Reprezentanții INM, Siarhei SAROKA, șef LRI și Efimia LUCHIAN, ingineră coordonatoare LRI, au participat la Cursul Regional de Instruire privind implementarea cerințelor standardului ISO/IEC 17025:2017 în cadrul Laboratoarelor Etaloanelor Dozimetrie Secundare, ce a inclus, de asemenea, evaluarea riscurilor și Auditul Intern.

Cursul de Instruire a fost coordonat de către Institutul de Metrologie al Bosniei și Herțegovinei (IMBIH) și s-a desfășurat în or. Sarajevo și este parte componentă a proiectului regional RER6046 al Agenției Internaționale de Energie Atomică (International Atomic Energy Agency – IAEA).

Cursul Regional de Instruire a avut ca lectori pe Steven Judge, Gardana Pantelić și Alma Aganović, fiind o combinație dintre teorie și exerciții practice, reflectând următoarele subiecte: 
1. Implementarea standardului ISO/IEC 17025:2017 – Sprijinirea Laboratoarelor Etaloanelor Dozimetrie Secundare în alinierea procedurilor la cerințele internaționale de calitate și competență tehnică; 
2. Gestionarea riscurilor – instruirea participanților în identificarea, evaluarea și controlul riscurilor și oportunităților asociate activităților de laborator; 
3. Efectuarea auditurilor interne – dezvoltarea abilităților practice pentru planificarea și realizarea auditurilor interne, asigurând îmbunătățirea continuă a sistemului de management;
4. Asigurarea acurateței măsurărilor – garantarea trasabilității metrologice și a calității rezultatelor în domeniul dozimetriei (radiațiilor ionizante).

Participarea reprezentanților INM la acest curs deinstruire contribuie la consolidarea competențelor profesionale și la alinierea activităților laboratorului la cele mai recente cerințe și bune practici internaționale.