Published: 25 November 2022

Moldova 1 în vizită la INM

Moldova 1 în vizită la INM

INM a fost onorat de a fi gazda unui reportaj și anume a emisiunii ,,în alți papuci”, difuzată la Televiziunea Națională Moldova 1.

Pe această cale, prezentatorii emisiunii au avut posibilitatea să efectueze un tur prin laboratoarele din cadrul INM unde a fost prezentată Baza Națională de Etaloane printre care Etalonul Național al Temperaturii fără contact ( 1300 0C) din cadrul Laboratorului Mărimi Termice și Umiditate, șef BUZUC Grigore, precum și Etalonul Național al Masei prezentat de către RUSU Ana, șefă LMVM și Garabajiu Rada, ingineră.

Împreună cu prezentatoarea Tatiana COJOCARU, au fost efectuate un ciclu de măsurări pentru etalonarea greutăților mici.

 BRAGUȚA Alexandru, șeful Laboratorului Mărimi Dimensionale (LMD) a fost surprins într-un exercițiu de simulare pentru înregistrarea recordului în cartea GUINNESS a Olgăi BUIANOVSCAIA care la moment are un acord de colaborare cu INM.

În cadrul aceluiaș laborator a fost prezentat și robotul industrial, imprimanta 3D care la moment se află în faza de cercetare în cadrul INM.

Suntem gata oriunde și oricând să primim oaspeți de onoare la INM pentru a informa și aduce la cunoștință întregii societății cine suntem, unde ne aflăm, cu ce ne ocupăm și care este rolul și importanța METROLOGIEI în viața de zi cu zi.