This website was produced with the financial support of the European Union.
Its contents are the sole responsibility of INM and do not necessarily reflect the views of the European Union.
Institutul Naţional de Metrologie (INM) are plăcerea să vă prezinte Revista ”Metrologie”, ce va fi disponibilă exclusiv în format digital, promițând o interacțiune mai eficientă și mai dinamică cu societatea civilă.
Revista își propune să reflecte realizările și perspectivele cercetărilor științifice din domeniul metrologiei în Republica Moldova. Scopul său principal constă în promovarea noilor tehnici de măsurare, în publicarea rezultatelor comparărilor interlaboratoare la nivel național și internațional și în familiarizarea comunității metrologice din țară cu progresele realizate la nivel mondial în acest domeniu.
De asemenea în revistă sunt publicate toate hotărârile şi ordinele emise de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării al Republicii Moldova în domeniul metrologiei, care au rol esenţial în activitatea noastră.
Ne dorim ca revista "Metrologie" să devină o sursă de informații valoroasă pentru dumneavoastră și pentru întreaga comunitate interesată de infrasturctura calității și inovație. Astfel ne vom apropia către valorile obiectivelor sustenabile din Agenda 2030, în special ODD 4 ”Educație de calitate” și ODD 9 ”Industrie, invație și infrastructură”. Vă încurajăm să contribuiți activ la conținutul său, invitându-vă să trimiteți articole pentru publicare, astfel încât să ne îmbogățim colectiv cunoștințele și să promovăm schimbul de idei și bune practici în acest domeniu în continuă evoluție.