This website was produced with the financial support of the European Union.
Its contents are the sole responsibility of INM and do not necessarily reflect the views of the European Union.
În perioada 01.07 – 02.08.2024, reprezentanții INM, Siarhei SAROKA, șef LRI și Efimia LUCHIAN, ingineră coordonatoare LRI, s-au aflat într-un program de fellowship în cadrul Istituto Nazionale di Metrologia delle Radiazioni Ionizzanti INMRI-ENEA (Institutului Național de Metrologie a Radiațiilor Ionizante), Italia.
INMRI-ENEA – este responsabil pentru dezvoltarea și furnizarea etaloanelor naționale italiene în domeniul mărimilor radiațiilor ionizante.
Scopul acestui Fellowship a fost dezvoltarea capacităților proceselor de etalonare în domeniul de radioprotecție, prin furnizarea de formare practică conform standardului ISO: 4037(2019) și IAEA SRS 16. Specialiștii din cadrul INMRI-ENEA au ghidat și împărtășit experiența și cunoștințele sale în domeniile de radioprotecție, medicina nucleară, radiologia diagnostică, măsurări spectrometrice, Sistema de Management a Calității ș.a.
Temele abordate au fost bine conturate din punct de vedere teoretic și fundamentate prin abilități practice. Această formare va contribui în mod direct nu doar la dezvoltarea continuă a specialiștilor Laboratorului Radiații Ionizante INM dar, și la dezvoltarea noilor domenii de activitate.
Acest fellowship este parte componentă a proiectului MOL6013 fiind sprijinit financiar de către Agenția Internațională de Energie Atomică (IAEA). Proiectul este în concordanță cu Strategia Națională de Dezvoltare Socioeconomică Durabilă până în 2030 și cu Programul Cadru de Țară pentru 2021-2026, cu privire la asigurarea protecției și siguranței împotriva radiațiilor în Republica Moldova.