Publicat: 09 Ноябрь 2016

Vizită de stiudiu la PTB, Germania

Vizită de stiudiu la PTB, Germania

În perioada 31 octombrie – 04 noiembrie 2016, reprezentanții INM au efectuat o vizită de studiu, în cadrul proiectului Twining.
Tematica vizitei: ,, Evaluarea conformității mijloacelor de măsurarea’’ la PTB, Germania.

Pe parcursul vizitei au avut loc mai multe activități: prezentarea generală a PTB, serviciile prestate de acesta (etalonări, consultații, cercetări și dezvoltare), participarea la cercetările privind redefinirea unităților de măsură, a fost descrisă procedura de evaluare a conformității mijloacelor de măsurare, modulele conform directivelor MID și NAWID.
Agenda vizitei a inclus atât subiecte din domeniul metrologiei legale cât și celei aplicate, astfel stabilindu-se un dialog între specialiștii INM și specialiștii PTB pe mai multe subiecte din domeniul metrologiei legale și metrologiei aplicate.
Au fost discutate problemele cu care se confruntă laboratoarele din cadrul INM și căile de soluționare ale acestora.
Au fost efectuate vizite în mai multe laboratoare care efectuează evaluarea conformității mijloacelor de măsurare - contoare de gaz, aparatele de cântărit cu funcționare neautomată, contoare de apă, aparate de măsurat lungimi, contoare de energie termică, au fost discutate și aspecte referitor la compararea pe domeniul debite-gaze.

A avut loc o vizită la Autoritatea de verificări din Hamburg în cadrul căreia specialiștii INM s-au familiarizat cu modalitățile de exercitare a controlului metrologic legal în Germania, activitățile desfășurate de laboratoarele de verificări metrologice pe diverse domenii de măsurare, instruirea personalului care activează în domeniul metrologiei legale, evaluarea conformității mijloacelor de măsurare legale, supravegherea pieții, controlul produselor preambalate, e.t.c. Aceste informații vor fi utilizate la:
   • Elaborarea propunerilor de modificare a legislației în vigoare în domeniul metrologiei în scopul ajustării la legislațiile țărilor din UE;
   • Stabilirea acţiunilor necesare în scopul crearii în cadrul INM a unui organism de evaluare a conformității mijloacelor de măsurare;
   • Elaborarea reglementărilor de metrologie legală armonizate cu directivele europene;
   • Reutilarea Bazei Naționale de Etaloane;
   • Aprecierea perioadei de reetalonare a echipamentelor.

În cadrul vizitei, specialiștii INM au acumulat noi cunoștințe în domeniul evaluării conformității mijloacelor de măsurare, au aflat răspuns la o serie de întrebări pe diferite subiecte din metrologia legală și aplicată.