Publicat: 30 Август 2017

Participarea la şedinţa comitetului tehnic (CT) 1.7 „Fotometrie şi Radiometrie”

Participarea la şedinţa comitetului tehnic (CT) 1.7 „Fotometrie şi Radiometrie”

   În perioada 15 - 17.08.2017 s-a desfășurat ședința CT, înincinta „VNIIM D.I. Mendeleev, orașul St. Petersburg, Federaţia Rusă. INM -Moldova a fost prezentat de către Anatolii BESCUPSCHI, Șef Adjunct Direcție Metrologie Aplicată / Șef Laborator Fizico-Chimice.

Scopul deplasării :

  • Participarea la cursul de instruire privind estimarea incertitudinii de măsurare în cadrul comparărilor interlaboratoare cu scopul publicării celor mai bune capabilităţi;
  • Acumularea experienței în domeniu prin comunicarea cu specialiştii prezenţi la şedinţă;
  • Reflectarea asupra procesului şi rezultatelor obţinute de INM-MD în cadrul comparării cheie.
  • Înaintarea propunerilor de iniţiere a comparărilor noi actuale şi necesare Republicii Moldova;
  • Participarea la alegerea preşedintelui CT 1.7

În cadrul ședinței a avut loc seminarul cu genericul „Evaluarea incertitudinii de măsurare în cadrul comparărilor interlaboratoare cu scopul publicării celor mai bune capabilităţi”, bazându-se pe recomandările COOMET R/GM/14:2016 „Ghidul de evaluare a rezultatelor obţinute în comparările cheie COOMET” şi CООМЕТ R/GM/19:2016 “Ghidul de evaluare a rezultatelor obţinute în comparările suplimentare COOMET”.

În acest an, la ședința CT, s-au alăturat Taylor SUN din China şi Sandra VALDES din Cuba, făcând o prezentare succintă privind activitatea instituţiei sale în domeniu fotometriei şi radiometriei.

Ulterior, s-au prezentat etapele comparărilor din cadrul comitetului. Asupra fiecărei teme au fost prezentate rapoarte şi rezultatele preliminare.

La finalul celei de- a doua zi, preşedintele CT, Boris KHLEVNOY a propus ca, candidaţii la funcţia de preşedinte a CT 1.7 , să se prezinte şi să prezinte scrisorile de recomandare parvenite din partea organizaţiilor pe care le reprezintă.

Au fost înregistrate 3 persoane, interesate pentru funcția de președinte a CT 1.7:

  • Anatolii BESCUPSCHII – reprezentantul INM-Moldova;
  • Dmitrii SCUMS – reprezentantul BelGIM, Belarus;
  • Mikola HURIEV – reprezentantul NSC „IM”, Ucraina.

La propunerea actualului președinte CT 1.7, alegerile s-au desfășurat în format închis.

În urma exprimării a celor 12 ţări participante: Azerbaidjan, Belarus, China, Cuba, Germania, Kazahstan, Moldova, Rusia, Slovacia, Turcia, Uzbekistan şi Ucraina și în urma analizei voturilor, s-a luat decizia unanimă, de a considera alegerile valide.

Astfel, următorul preşedinte al CT 1.7 „Fotometrie şi Radiometrie” va fi, Anatolii BESCUPSCHII. Numirea în funcţie va avea loc în cadrul adunării generale a COOMET, luna aprilie 2018. Locțiitorul preşedintelui a fost ales, Dmitrii SCUMS.

De asemenea, au fost discutate propunerile ţărilor de a organiza alte proiecte de comparare, la care Moldova și-a expus interesul pentru demararea comparării pilot în domeniul transmitanţei spectrale în intervalul UV (200…380) nm.

Propunerile înaintate de INM-MD au fost acceptate şi urmează a fi iniţiate în anul 2018.